Triatlon ROUA, este un eveniment sportiv, organizat de ACS ROUA în parteneriat cu Federația Română de Triatlon, care include mai multe probe de Cross Triatlon, MTB și Alergare trail.
Este prima ediție și ne dorim să fie ceva special, mai ales că este o premieră pentru Iași și toată zona Moldovei.
Reprezintă, totodată, o oportunitate de a atrage cât mai multe persoane spre o viață activă, de a promova zona Iașului și frumusețea naturii din jurul nostru.
Evenimentul este deschis tuturor indiferent de nivelul de experiență. Este o ocazie excelentă pentru începători și sportivi experimentați să se întâlnească și să împărtășească pasiunea pentru sport.
În 2019 eram o mână de oameni care au pus fundația unui club de triatlon. Ne-a unit pasiunea comună pentru sport, dorința de a promova un stil de viață activ și sănătos, de a fi exemplu pentru ceilalți.
Tot atunci priveam în viitor și ne imaginăm cum va fi primul eveniment de triatlon organizat de noi, aici la Iași, acasă.
Am găsit sprijin, am prins curaj și am dat drumul la treabă, cum se spune pe la noi. Cu încredere, alături de oameni faini, entuziasmul și pasiunea noastră vor face din acest eveniment ceva extraordinar, TRIATLON ROUA.
Ne-am bucura să ne vedem la start.
Premii în bani se vor acorda doar pentru podium la General Feminin și General Masculin, la fiecare dintre probele evenimentului, mai puțin TriKids.
Fondul de premiere va fi stabilit în funcție de sumele din sponsorizări care vor fi primite.
Competiție | Tier 1 | Tier 2 | Tier 3 | |
---|---|---|---|---|
până la 31 dec | 1 ian - 31 mar | 1 apr - 12 mai | ||
Triatlon | Sprint | 250 | 300 | 350 |
Olimpic | 300 | 350 | 400 | |
Ștafetă Olimpic | 400 | 500 | 600 | |
MTB | Probă scurtă | 130 | 150 | 180 |
Probă lungă | 140 | 170 | 200 | |
Alergare | 5k | 120 | 140 | 170 |
10k | 130 | 150 | 180 | |
21k | 140 | 170 | 200 | |
Trikids | GRATUIT. Dar e nevoie de legitimare FRTRI. Număr limitat de 130 copii, maxim 40 pe categorie de vârstă |
Ultima zi de înscrieri este 12 mai și vor fi luate în considerare doar înregistrările achitate! Nu se vor mai putea face înscrieri după această dată!
În cazul în care evenimentul este anulat sau amânat ca urmare a oricăror evenimente în afara controlului organizatorului, din forțe majore, atunci se va aplica politica de rambursare conform Regulamentului de Organizare și Desfașurare al evenimentului.
19:00-20:00 Ședință tehnică online + Q&A
11:00-17:00 Predare Kit-uri în Palas Mall
7:00 Predare Kit-uri la eveniment (doar pentru cei din afara Iașului)
Până la ora 8:00 pentru triatlon
Până la ora 9:30 pentru mtb și alergare
7:30 Check-in Tranziție
8:30 Deschidere eveniment
9:00 START Triatlon Olimpic+Ștafetă
9:15 START Triatlon Sprint
9:30 Încălzire pe scenă
10:00 START MTB probă 40km, probă 20km
10:05 START Alergare in ordinea probelor 21km, 10km, 5km
10:15-13:00 Activități surpriză pentru cei prezenți, inclusiv pentru copii
12:00 Predare kituri TriKids, până la ora 14:00
13:00 Check-out Tranziție, până la ora 14:00
13:00 Masa participanților
13:30 PREMIERE
13:30 Check-in Tranziție TriKids, până la ora 14:30
14:30 START TriKids
16:00 PREMIERE TriKids
16:00 Deschidere Tranziție ridicat biciclete TriKids
17:00 Închidere eveniment
*Programul poate suferi modificări. Vă rugam să ne urmăriți să fiți la curent cu toate noutățile și să mai verificați programul înainte de eveniment.
Pozele vor fi disponibile imediat după eveniment.
Toate informațiile de care ai nevoie la un loc.
Va fi publicat cu o săptămână înainte de concurs.
Ședința tehnică online pentru probele de triatlon
Joi, 16 mai, ora 19:00 (GMT+2)
Toate informațiile de care ai nevoie la un loc.
Va fi publicat cu o săptămână înainte de concurs.
Vezi regulamentul complet aici
Ședința tehnică online pentru probele de triatlon
Joi, 16 mai, ora 19:00 (GMT+2)
Video call link: AICI
Locația exactă pe Google Maps: Casa Nistor, Str. Iazului, Ciurbești. Lacul Ciurbești se află la mai puțin de 9 km de Iași, la aproximativ 15 minute de mers cu mașina, fie prin Lunca Cetățuii, fie pe Centura Iași. Se poate ajunge și cu autobuzul 502 Iași-Ciurbești.