Programul educațional Școala după Școală
De 30 de ani prezentă în comunitate, viziunea Fundației Serviciilor Sociale Bethany este ca toți copiii vulnerabili să dobândească o viață independentă, bazată pe șanse egale la protecție și educație, cu sprijinul familiei și al întregii comunități incluzive.
În ultimii 6 ani, prin programele Școală după Școală oferite de Bethany copiilor din mediul rural, peste 800 de copii au fost sprijiniți să nu abandoneze școala și să își crească performanța școlară.
Copiii cu risc de abandon școlar, cu cerințe educaționale speciale sau provenind din medii defavorizate beneficiază de sprijin social și educațional prin programele Școală după Școală derulate de Fundația Serviciilor Sociale Bethany în comunitățile rurale din județul Iași, unde elevi din clasele primare beneficiază de sprijin de specialitate la disciplinele matematică și limba română, de mese zilnice, dar și de activități recreative și de dezvoltare a abilităților de viață independentă, pe tot parcursul anului școlar.
Programul oferă copiilor din mediul rural sprijin în recuperarea decalajelor în învățare, oferindu-le un mediu prietenos, sigur, de învățare și creștere.
Sunt copii pentru care performanța e un vis pe care luptă să îl împlinească îmbrățișând orice oportunitate se ivește în micile comunități din care fac parte. Fiecare an vine cu rezultate academice mai bune pentru copii și construiește în ei încredere, curaj, reziliență.
Alături de Fundația Serviciilor Sociale Bethany, ne propunem să îndeplinim visurile și dorințele colorate ale copiilor din zonele defavorizate ale județului Iași.
Putem fi supereroii care aduc normalitatea acolo unde lipsurile și neputința au devenit statornice.
Stă în puterea noastră să le oferim șansele unei lumi în care speranța își face casă.
Copilăria nu se negociază.
Dreptul la o viață demnă nu se negociază.
Libertatea nu se negociază.
Se construiesc toate de cei mai mari.
Binele se face cu oameni și prin oameni! Susține și tu împreună cu noi programul ”Școală după Școală”!
Înscrie-te la Triatlon ROUA și donează! -> AICI